Află toate informațiile despre acest tratament mai jos.

Află poveștile sutelor de pacienți care ne trec pragul pentru acest tratament, în segmente scurte de doar 60 de secunde.
Completează formularul și te contactăm în cel mai scurt timp.
🔒 Datele tale sunt confidențiale. Nu facem spam.
Implantul dentar este o piesă din titan pur (99,95%), având forma de șurub în general. El are menirea de a crea o rădăcină artificială în osul maxilar, acolo unde dintele sau dinții naturali lipsesc.
Reconstrucția este formată din două segmente — unul intraosos (implantul) și unul supraosos numit bont protetic. Deasupra bontului protetic se ancorează o coroană, o punte sau o proteză.
Tratamentul este conservator în comparație cu o lucrare tradițională prin punte, deoarece implanturile dentare elimină necesitatea sacrificării dinților învecinați.
Restaurarea danturii pe implanturi aduce beneficii estetice și funcționale extraordinare, pacientul nepercepând senzația de „artificial". În scurt timp de la inserare, acesta uită că de fapt a pierdut în acel loc un dinte.
Tratamentul prin implant dentar implică mai multe componente, cele principale fiind în număr de trei:
Toate aceste componente se reflectă în prețul total al unui implant dentar.


Prețul implantului dentar este de fapt onorariul tratamentului cu implant dentar. Prețul total include nu numai costul implantului dentar propriu-zis ci și pe cel al componentelor protetice: bontul protetic și coroana dentară. Tipul și materialul din care sunt fabricate acestea modifică dramatic prețul tratamentului.
Alți factori esențiali cu rol determinant în ecuația costului final îl au experiența și notorietatea specialistului, dar și dotarea și facilitățile clinicii. Tocmai de aceea, întrebarea „cât mă costă un implant?" este total nepotrivită în implantologia dentară.
Prețul unui implant dentar la clinicile Implantodent variază în funcție de brandul implantului ales, de tipul lucrării protetice și de complexitatea cazului clinic. La consultația inițială, medicul specialist va prezenta un plan de tratament detaliat, adaptat nevoilor fiecărui pacient.

Te sunăm noi în cel mai scurt timp.
Înlocuirea unuia sau a mai multor dinți printr-un tratament cu implant dentar implică 5 etape cu implant dentar esențiale:
Aceste etape pot varia, în cazul în care este nevoie de intervenții suplimentare precum adiția osoasă sau sinus lift, necesare în cazul în care pacientul nu dispune de suficient os pentru susținerea implanturilor.
Consultația are ca scop principal identificarea și diagnosticarea afecțiunilor existente. Consecutiv, se realizează planul de tratament pentru aceste afecțiuni. Din dorința de a oferi pacienților noștri tratamente sigure și precise, la Implantodent am investit sute de mii de euro în tomografe dentare de ultimă generație — tomografia dentară este gratuită.

Procedura propriu-zisă durează aproximativ 2–3 ore per arcadă, în funcție de numărul de implanturi inserate și de complexitatea fiecărui caz. Fiind o manoperă chirurgicală pură, condițiile de sterilizare vor fi foarte riguroase, normele de asepsie și antisepsie trebuind respectate cu rigurozitate.

Această etapă durează în jur de 4–6 luni. În această perioadă, osul se dezvoltă în jurul implantului dentar, oferind suportul și stabilitatea necesară susținerii unei coroane dentare definitive. Imediat după operație veți fi sfătuiți să nu purtați nicio proteză în zona operată — clinica vă va confecționa lucrări provizorii pentru a vă putea continua viața socială normală.

În cazul în care pe perioada de osteointegrare a implantului dentar am pus o coroană dentară provizorie, putem să punem direct bontul protetic și să luăm amprenta pentru coroana definitivă.
În cazul în care nu am pus o coroană provizorie pe implantul dentar, trebuie să punem înainte de bontul protetic un bont de vindecare, care să conformeze gingia din jurul implantului dentar, creând astfel o etanșeitate potrivită pentru a putea pune bontul protetic și a lua amprenta pentru coroana definitivă.
Coroana dentară se ancorează la implant fie prin cimentare cu cimenturi speciale, fie prin înșurubare — cea din urmă fiind o variantă mult mai eficientă și confortabilă în cazul controalelor regulate.

Succesul tratamentului cu implanturi pe termen lung depinde crucial de modul în care acestea sunt întreținute și igienizate, atât la domiciliu cât și periodic în clinică. Va avea aceeași îngrijire ca dinții naturali: periaj, ață dentară, air floss, duș bucal și igienizare dentară profesională la fiecare 6 luni.

În cazul tratamentelor cu implanturi dentare, este posibil să fie nevoie de intervenții suplimentare, precum adiții osoase, sinus lift-uri și grefe gingivale, pentru a putea beneficia de acest tratament și pentru a crește durata de viață a acestuia.
Lipsa volumului osos, apărut ca urmare a amânării înlocuirii dintelui după extracție, determină în multe situații complicații ca timp și costuri. Volumul osos deficitar se reface prin manopere de adiție și augmentare osoasă, osul putând fi reparat și regenerat cu ajutorul biomaterialelor și tehnicilor avansate.

În zonele posterioare ale maxilarului găsim sinusurile maxilare — formațiuni anatomice care îngreunează sau împiedică inserarea implanturilor. Sinus lift-ul ridică membrana sinusală pentru a crește înălțimea osului maxilar superior și a permite inserarea implanturilor dentare.
Gingiva creează un sigiliu în jurul implanturilor, prevenind infiltrarea bacteriană. Grefa gingivală este o micro-chirurgie prin care se transplantează țesut moale acolo unde gingia este deficitară, asigurând astfel etanșeitatea și protecția pe termen lung a implantului.

Metodele alternative, care permit restaurări totale imediate, fixe și fără adiție osoasă sunt reprezentate de tehnicile executate de mulți ani și cu rată mare de succes la Implantodent: „TotalFix", „All-on-4", „Fast and Fixed". Aceste tehnici presupun exploatarea inteligentă a volumului osos restant, cu ajutorul unor implanturi moderne, inserate axial și angulat.
Pacientul vine la clinică fără niciun dinte sau cu dinții rămași în totalitate compromisi și pleacă cu implanturi și lucrări, provizorii însă fixe, în numai 24 de ore!
Când lipsesc toți dinții însă maxilarele sunt dramatic atrofiate, singura opțiune este cea prin implanturi zigomatice. La acest capitol, specialiștii Implantodent dețin 2 premiere naționale: „QuadZygoma" și „SixZygoma" — restaurarea imediată și fixă pe 4, respectiv 6 implanturi zigomatice inserate simultan!
Completează formularul și te contactăm în cel mai scurt timp.
🔒 Datele tale sunt confidențiale. Nu facem spam.
Dr. Chemal Taner — Fondator Implantodent, 1998

Presa română și internațională despre clinicile Implantodent.
Cum a reușit Implantodent să devină una dintre cele mai mari și moderne clinici private din România, oferind soluții acolo unde alții spun că nu există.
Citește articolul →Forbes România prezintă tehnicile de implantologie avansată practicate la Implantodent — premiere naționale ce schimbă viețile pacienților.
Citește articolul →Povestea dr. Chemal Taner și a clinicilor Implantodent — cum a revoluționat implantologia în România tratând pacienți de pe patru continente.
Citește articolul →